Politica de confidențialitate

Regulamentul 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (GDPR) a intrat în vigoare, în mod unitar, în toate statele Uniunii Europene, începând cu data de 25 mai 2018. Având în vedere prevederile Regulamentului, Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (denumită în continuare CAIR) emite prezenta informare pentru a clarifica scopul în care acesta prelucrează datele dumneavoastră personale.

De asemenea, pe această cale, CAIR vă informează asupra drepturilor dumneavoastră referitoare la protecția datelor cu caracter personal.

Prelucrarea datelor

CAIR prelucrează datele cu caracter personal ale persoanelor fizice care înaintează către CAIR solicitări de aderare, solicitări emise pentru organizațiile pe care acestea le reprezintă.

CAIR a fost înființată și funcționează conform prevederilor Legii nr.367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare.

Consimțământul persoanelor fizice care au înaintat către CAIR solicitări de aderare a fost conferit prin completarea și transmiterea Formularului de aderare la CAIR.

CAIR colectează date precum: date de identificare și de contact – nume și prenume, adresa de corespondență electronică.

CAIR nu prelucrează aceste date în niciun alt scop în afară de cel prezentat: analiza

solicitării de aderare.

Informăm că aceste date nu sunt transferate către nici un alt stat din Uniunea Europeană sau către un stat terț.

Datele personale sunt stocate în bazele de date ale CAIR pentru o perioadă de 10 de ani de la data transmiterii Formularului de aderare la CAIR.

Drepturile persoanei fizice care înaintează către CAIR o solicitare de aderare:

• dreptul de acces la date - dreptul de a solicita și de a primi un răspuns referitor la prelucrarea sau neprelucrarea datelor sale cu caracter personal. În situația în care răspunsul este afirmativ, aceasta are dreptul să primească acces la datele respective precum și la informații privind modalitatea în care sunt prelucrate datele;

• dreptul la ștergerea datelor (dreptul de a fi uitat) - dreptul de a solicita ștergerea datelor cu caracter personal, fără întârzieri nejustificate, în cazul în care aceasta își retrage consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;

• dreptul la restricționare - dreptul de a solicita restricționarea modului în care sunt prelucrate datele personale. Odată restricționate aceste date, pot fi prelucrate doar cu consimțământul acesteia;

• dreptul la portabilitatea datelor - dreptul de a primi datele personale într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat. De asemenea, aceasta are dreptul ca aceste date să fie transmise direct unui operator de date personale, dacă acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic;

• dreptul la opoziție - dreptul opunerii prelucrării datelor personale atunci când prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau când are în vedere un interes legitim al operatorului. Atunci când prelucrarea datelor cu caracter personal are drept scop marketingul direct, aceasta are dreptul de a se opune prelucrării în orice moment;

• dreptul la rectificare – dreptul la corectarea, fără întârzieri nejustificate, a datelor cu caracter personal inexacte. Rectificarea va fi comunicată fiecărui destinatar la care au fost transmise datele, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil sau presupune eforturi disproporționate.

Toate aceste drepturi pot fi exercitate prin transmiterea unei notificări în acest sens, pe adresa de e-mail: office@cair.ro sau direct la adresa din Bulevardul Mircea Vodă, Numărul 35, Sectorul 3, Municipiul București.

Plângeri referitoare la prelucrarea datelor personale pot fi adresate Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.